Idealistul Aaron Swartz: omul care a luptat pentru libertatea online până la moarte

Puțini tineri au avut un impact atât de mare asupra comunității online în ultimii ani precum Aaron Swartz, un om pe care conștiința și credința că unele materiale ar trebui să fie accesibile tuturor l-au împins către sinucidere.

”Aaron este mort. Călători prin lume, am pierdut un învățat. Hackeri în numele binelui, suntem cu unul mai puțin. Părinți, am pierdut un copil”. Aceasta este postarea lui Tim Berners-Lee din 12 ianuarie 2013, la o zi după moartea lui Aaron Swartz.

Tim Berners-Lee, creatorul world wide web, și Swartz colaboraseră încă din anul 2002, atunci când încercaseră să îmbunătățească internetul printr-o unealtă denumită Semantic Web. Cu ajutorul acesteia, conținutul web ar fi structurat în așa fel încât datele să poate fi distribuite și refolosite cu ajutorul unor diverse aplicații online. Swartz nu avea atunci decât 14 ani.

Cu an în urmă, Swartz luase parte la crearea unei noi versiuni de RSS Feed, cu ajutorul căreia diverse articole și postări puteau fi distribuite mai ușor pe internet. Grație acesteia, blogurile au putut sa crească enorm în popularitate în perioada următoare. Tot ce a făcut Aaron Swartz pe parcursul vieții putea să-i aducă o cantitate importantă de bani, însă el nu a fost niciodată în căutarea unor asemenea recompense. A fost implicat activ în lansarea companiei Creative Commons, care i-a ajutat pe mulți utilizatori să-și distribuie conținutul în mod, și i-a ajutat pe cei de la Wikipedia să înțeleagă mai bine modul în care site-ul funcționează.

De fapt, Swartz a fost cel care a descoperit că majoritatea conținutului de pe Wikipedia este furnizat de diverse persoane care accesează ocazional site-ul, în timp ce câteva sute de editori se ocupă de corectarea textelor și diverse alte aspecte. Concluzia sa a fost că editorii sunt cei care îi ajută pe utilizatorii ocazionali, și nu invers, contrazicându-l astfel chiar pe Jimmy Wales, cel care a fondat site-ul. Reddit a fost afacerea care i-a adus un anumit profit, Conde Nast cheltuind sume imense în timpul acelei achiziții, însă mutarea într-o clădire de birouri și viața de angajat nu i-au priit lui Swartz.

”Informația este putere, dar la fel ca în cazul celorlalte forme de putere, există unii oameni care vor să o păstreze pentru ei înșiși”

În funcție de surse, veți auzi că Swartz a plecat de bună voie sau a fost silit să plece din cadrul companiei. Indiferent de acest lucru, campaniile politice au devenit noua sa pasiune. Swartz era un adept al ”culturii liberului” și era de părere că o mare parte din informațiile pentru care diverse organizații cereau sume importante de bani ar trebui să fie gratuite. Totul ar trebui să fie online și nimic nu ar trebui ascuns.

Un război împotriva unor corporații extrem de puternice era aproape imposibil de câștigat. Era nevoie, în schimb, de acțiuni subversive, de un război secret, în care fiecare ar trebui să se implice, dacă își dorea să trăiască într-o lume mai liberă. ”Informația este putere, dar la fel ca în cazul celorlalte forme de putere, există unii oameni care vor să o păstreze pentru ei înșiși”, declarase Swartz.

Swartz dorea să ofere un exemplu elocvent prin publicarea mai multor milioane de articole de pe JSTOR. Acesta din urmă este un site care găzduiește milioane de articole din toate domeniile, jurnale academice, manuscrise etc. Swartz efectua activități de cercetarea la Harvard, astfel că i-a fost furnizat gratuit un cont JSTOR. Folosindu-se de acesta, Swartz și-a ascuns laptopul într-o cutie și l-a conectat la rețeaua celor de la MIT, descărcând milioane de documente pe parcursul câtorva săptămâni din anul 2010 și într-o anumită perioadă din 2011.

Faptul că JSTOR era accesibil doar prin intermediul unor abonamente scumpe bibliotecilor și instituțiilor nu i se părea corect lui Swartz. DUpă cum era de așteptat, însă, autoritățile din cadrul universității au descoperit computerul. În loc să-l înlăture, au plasat o cameră de luat vedere pentru a-l înregistra pe Swartz atunci când vine să ia dispozitivul. Odată înregistrat, i-a fost blocat accesul, iar el a fost arestat aproape de campusul Harvard.

Începutul sfârșitului

Avocații lui Swartz au reușit să negocieze cu JSTOR și MIT în lunile următoare. Cei de la JSTOR chiar au fost de acord să publice câteva milioane de articole. Cu toate acestea, statul nu a cedat și a continuat procesul. Conform anumitor surse, aceștia erau pregătiți să-i acorde pedeapsa maximă de 35 de ani în cazul în care nu ar fi pledat vinovat pentru toate acuzațiile care i s-au adus.

S-a vorbit la un moment dat despre o pedeapsă mai mică, de 7 ani, apoi despre una de doi ani. Înainte ca un verdict să poată fi acordat, Aaron Swartz s-a spânzurat în apartamentul său. Un scandal de proporții a urmat, iar mulți hacktiviști acuză autoritățile că ar fi exagerat gravitatea situației, urmărind să obțină pedeapsa maximă,

Swartz, totuși, luase în considerarea posibilitatea că ar putea muri în viitorul apropiat încă din anul 2002. Atunci, după cum ne amintesc cei de la Economist, tânărul a furnizat o serie de indicații foarte clare în legătură cu înmormântarea sa. Nu ar fi avut nimic împotriva unui mormânt normal, atât timp cât ar fi avut acces la oxigen în continuare și nu ar fi fost acoperit cu pământ.

Însă cel mai important lucru era publicarea conținutului de pe hard-drive-urile lui. Datele aveau să fie accesibile tuturor persoanelor. Nimic nu avea să fie șters. Nimic nu avea să fie ascuns. Nimic nu avea să fie secret sau taxat. Toate informațiile ar fi publice, așa cum ar fi normal.